Cetatea ZanelorRuinele Cetatii dacice, numite Cetatea zanelor, care se afla pe unul din dealurile ce marginesc valea cu acelasi nume, in extremitatea de est a statiunii, pe un promontoriu de stanca numit de localnici Muntele Cetatii, atesta prezenta dacilor si a romanilor pe teritoriul actual al localitatii Covasna. Cetatea dacica de la Covasna a trezit interesul unor istorici si cercetatori romani, cum ar fi: I. Nestor, A. Ferenczi si C. Daicoviciu, care au incadrat-o in sirul cetatilor dacice din estul Transilvaniei, apreciind ca cetatea a fost construita la mijlocul secolului I i.e.n., in timpul domniei lui Burebista. Cercetarile arheologice mai recente au condus la emiterea unor consideratii preliminare. Locuirea din epoca bronzului a fost sporadica, pe cand cea din prima epoca a fierului a fost mai intensa, cand este posibil sa se fi efectuat anumite amenajari. Lucrarile de amenajare au fost importante, ele incluzand obtinerea unor terase de circa 10.000 mp, ca si ridicarea unor fortificatii de aparare sau de sustinere a teraselor de peste 700 m. Suprafata relativ mare a teraselor, de circa 1 ha, si masivitatea liniilor de fortificatie indica un centru dacic important, poate o resedinta zonala si un loc de refugiu pentru comunitatile dacice din depresiunea Sf. Gheorghe. La acestea se adauga rolul militar - de control al intaririlor si iesirilor in/dinspre sud-estul Transilvaniei spre/in Moldova. Ramane ca prin cercetarile viitoare sa se stabileasca structura, cronologia si rostul celor cinci linii de fortificare identificate pana acum, ca si stratigrafia. http://turismuldinromania.xhost.ro/cetatea_zanelor_.htmlAlte site-uri din categoria CalatoriiOferte turistice ieftineAntalya Tur - cele mai bune oferte Turcia - Antalyapink blog | think in pinkpink blogCe orase sa viziteziFabrica de calatoriiSarbatori la oferta, Vacante traditionale, oferta preturiTotul despre HostelPelerinaj la Sfantul Munte Athoslogout.ro - site despre vacante si timp liberFerma de midii DalbokaVreauacolo.netInfotrip - Cazare onlinedescoperalocuri.ro - ghiduri turistice și vacanțe reușiteOferte turistice pentru litoralForum de calatorie si fotografieOferte turistice revelionTurist de ocazieBilete de avion si vacante de visLitoralul romanesc si strainTurism urbanTurism obiectivVacante de vis!Insulele GrecieiGhid practic de calatorie prin orasele lumii
|
Urmariti-ne pe FacebookCautare in site
căutare personalizată
|