Pagina 13 ~ Palatul Baroc

Palatul Baroc | Generated by WebThumbnail.org

Acesta a fost ridicat în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, la fel ca si Basilica roman-catolica si Sirul canonicilor din apropiere. Împreuna, formeaza cel mai important complex baroc din România, precum si unul din cele mai reprezentative ale Europei. La 23 mai 1762, conform documentelor existente, s-a pus piatra de temelie la Palatul baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797) a preluat conducerea santierului desi, initial, arhitectul Giovani Battista Ricca a fost desemnat în acest rol. Capela Palatului, unde se pastreaza picturi semnate de plasticianul de origine bavareza, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv si un colorit bine strunit bolta cereasca, iar în pânza de deasupra altarului reda tema Sfântului Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilând încaperea respectiva. Timp de 15 ani, respectiv pâna în anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat în forma de U, care se dezvolta pe 3 nivele si este încununat de un acoperis frânt, specific barocului austriac.

http://turismuldinromania.xhost.ro/palatul_baroc.html

Pagina 13 ~ Alte site-uri din categoria Calatorii

Geografia LumiiVacante in SpaniaPeisaje MontaneDiscover Mali - 2011Taxi Bucuresti in regim VIPiAvion.ro : Bilete ieftine de avionTurism-Cazare ForumVacanta TurciaSejur TurciaDespre SkiathosNisipurile de AurDespre KusadasiSejur HalkidikiDespre GreciaAntalyaDespre TurciaAustriaDespre RhodosDespre BulgariaTurism NeamtSATU MARE PORTAL de stiri si informatiiMirunette International EducationDanube DeltaOferte TurciaOferte Bulgaria
Pagina 13

Urmariti-ne pe Facebook

Cautare in site

căutare personalizată