Pagina 42 ~ Palatul BarocAcesta a fost ridicat în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, la fel ca si Basilica roman-catolica si Sirul canonicilor din apropiere. Împreuna, formeaza cel mai important complex baroc din România, precum si unul din cele mai reprezentative ale Europei. La 23 mai 1762, conform documentelor existente, s-a pus piatra de temelie la Palatul baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797) a preluat conducerea santierului desi, initial, arhitectul Giovani Battista Ricca a fost desemnat în acest rol. Capela Palatului, unde se pastreaza picturi semnate de plasticianul de origine bavareza, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv si un colorit bine strunit bolta cereasca, iar în pânza de deasupra altarului reda tema Sfântului Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilând încaperea respectiva. Timp de 15 ani, respectiv pâna în anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat în forma de U, care se dezvolta pe 3 nivele si este încununat de un acoperis frânt, specific barocului austriac. http://turismuldinromania.xhost.ro/palatul_baroc.htmlPagina 42 ~ Alte site-uri din categoria Calatorii |
Urmariti-ne pe FacebookCautare in site
căutare personalizată
|